Systemic

In post-ul Egocentric m-am exprimat intr-un fel care ar putea fi considerat revolta impotriva sistemului.

Nu asta este ceea ce am vrut sa se inteleaga. Sunt unul dintre putinii (cred) (din pacate) care sustine sistemul. Am credinta (nota: recunosc, nu sunt inca in campul muncii, inca studiez si sunt deci partial izolat de exteriorul care vrea sa ma exploateze) ca sistemul este util. Tuturor si fiecaruia dintre noi.


1. Ierarhia. Unii zic (si au zis multi de-a lungul istoriei) ca oamenii trebuie sa fie egali. Nu numai in fata legii, dar si financiar si social. Dar nu numai ca ei ignora faptul ca ierarhia este un lucru natural, care exista nu numai la oameni dar in orice structura vie (si chiar si orice structura de orice fel) si care se formeaza in mod natural, inerent si implacabil, dar ei omit chiar sa se gandeasca cum ar arata intr-adevar un sistem cu caracteristicile pe care ei le propun.

Sistemul este un lucru care apare inerent. In afara de cazul cand omul traieste singur sau in doi pe o insula pustie si se hraneste culegand si vanand (caz in care sistemul se prezinta mai putin activ si mai voalat sub infatisarea naturii inconjuratoare), dar acest om va muri pentru ca omul este un animal social si care nu poate trai fara societate; iar specia se va termina (pentru ca pentru inexistenta sistemului consideram ca toti traiesc asa) intr-o singura generatie, pentru ca nu exista urmasi (mai mult de doi, pentru ca altfel se genereaza o societate.). Genial.

2. Utilizarea omului de catre sistem. Asa cum omul are nevoie de societate, care in mod inerent se organizeaza intr-un sistem (asta daca nu ne luam dupa parerea cine stie caror fantezisti), sistemul are nevoie, pentru a functiona si exista, de oameni. Mai mult, se poate arata ca sistemul are nevoie ca oamenii sa lucreze pentru el, sa il serveasca. Sistemul este la randul lui ca o fiinta, ca un animal gigantic care are nevoie de fiecare dintre noi pentru a supravietui. Iar daca nu supravietuieste, si noi ne vom duce odata cu el.

3. Utilizare sistemului de catre om. Si de ce uram noi sistemul? De ce il injuram si spunem ca este rau si ne exploateaza?

Si este pentru ca ne-am obisnuit ca atunci cand deschidem robinetul, sa curga apa, si atunci cand deschidem butonul de gaz, sa iasa gazul, si cand apasam comutatorul, sa se aprinda lumina. Si consideram ca e nedrept cand deschidem calculatorul si nu avem net.

Si credem ca toate acestea ni se cuvin. Dar uitam sa observam ca este sistemul cel care ne da de mancare. Sigur, veti spune ca ii dati bani si ca mancarea primita e oricum prea putina pentru cat dam, dar cati dintr noi au muls vreodata o vaca, cati dintre noi au facut o paine cu mana lor? Am putea spune ca datoram totul sistemului. Si datorita sistemului putem noi, in loc sa culegem fructe din copaci si sa vanam animale cu pietre, sa ne ocupam de slujbele noastre obscure si sa ne uitam la televizor.

Iar a spune ca sistemul ne exploateaza este mai mult sau mai putin o prostie. Ceea ce primim pentru munca noastra si ceea ce dam pentru produsele pe care le achizitionam reprezinta cu o exactitate aproape infinita valoarea pe care toate acestea, munca, produse, [oameni,] le reprezinta. Altfel intregul sistem s-ar duce naibii in termenul a cateva zile. Ceea ce, uneori, se mai intampla.

Si de ce vedem sistemul ca ceva gen o masinarie uriasa care scoate energia din noi (vezi Matrix). Nu, sistemul nu sunt niste masinarii exterioare noua. Pentru ca noi daca lucram la fabrica de paine, exista cateva mii de oameni care mananca din painea aia. Iar cand cineva munceste la o bucata de software sunt eu, om (sau cel putin asta e parerea generala) care il folosesc (in afara ipotezei ca software-ul are constiinta proprie si isi e util doar siesi, ca in Matrix).

Sistemul... sistemul nu este un mod de a fi exploatati de catre ceva mare si rau, ci este un mod prin care oamenii pot colabora unii cu altii, prin care oamenii se pot folosi unii de munca altora si reciproc, prin care oamenii pot beneficia de experienta celorlalti, experienta pe care ceilalti au ocazia sa o acumuleze pentru ca altii se ocupa, prin experienta lor, de a le procura cele necesare vietii. Si nu sunt anumiti oameni care se bucura de experienta si munca celorlalti fara a da nimic inapoi, ci toti au rolul lor. Si de ce unii invart milioanele de RON cand altii spala closete? Pentru ca trebuie sa existe o ierarhie. Si aici ne intoarcem la inceput.

Sistemul. Sistemul sunt ceilalti plus noi. Iar noi suntem sistemul pentru ceilalti. Sa nu uitam asta.

Timeplan

[as fi vrut sa am pogl mai demult, acum vreo 2 ani, cand timpul era lung, totul era light si eu eram singurul care avea timp liber, care intotdeauna avea timp. Acum lucrurile s-au schimbat. S-au mai... deteriorat. Sper ca temporar. Oricum, as fi vrut sa scriu acst post intr-o perioada de time panagement mai bun.]


Ultima perioada nu a fost usoara. Am investit mult din energia mea intr-un anumit proiect, la care tin mult si care sper ca a iesit bine, dar review-ul is yet to come.

Asta nu conteaza. Ceea ce vroiam sa spun este ca am simtit chiar eu starea in care o parte importanta din energia mea s-a canalizat intr-o anumita directie fara a se mai intoarce la mine. Unii care mi-au citit postul precedent (Egocentric) ar spune ca tocmai mi-am incalcat principiul prezentat atunci. Dar nu, Nu este asa. Static l-am incalcat. Dar dinamic nu. Pentru ca echilibrul dinamic este o componenta folosita (sau care ar trebui sa fie folosita) la fiecare milisecunda din viata noastra. Totul in univers se bazeaza pe dinamicitatea echilibrului.

Am consumat multa energie. Pericolul potential al unei energii intens consumate asupra sanatatii, atat fizice cat si psihice, a aparut si imi mai da tarcoale si acum. CR esueaza mai mult, sau face mai multe surprize. (CR nu este documentat inca. va fi.) Ideea este ca am simtit pe pielea mea disparitia energiei. Disparitie care duce la framantari, pentru linistea, desi poate nu aparent, se bazeaza pe energie. Pentru ca lipsa de energie genereaza frica, teama, framantari si mii de ganduri doar aparent si local justificate si mereu inutile. Dar pe care nu le putem opri.

In consecinta.
Am hotarat (ceea ce intentionam mai demult de fapt) sa imi iau o perioada libera. E drept, este perfect discutabil ce inseamna o perioada libera in contextul anului in care ma aflu la facultatea unde ma aflu. Dar in acelasi timp, daca avem aceasta putere (si toti o avem doar ca uneori mai uitam de ea, e drept unii pentru totdeauna) cantitatea de libertate de care beneficiem (intr-un sistem destul de modern ca acesta de care avem parte in prezent) este ceva ce putem decide singuri. Asa ca voi deveni mai liber. Pentru ca vreau asta. Ma voi ocupa din cand in cand de proiectele mele personale (site) dar fara sa ma extenuez. Si voi reliza ce trebuie sa realizez pentru scoala, dar fara ca asta sa ma afecteze prea tare si fara sa imi ocupe prea mult timp. Noroc ca exista deadline-uri care se pot incalca.

Pentru ca inpotriva a ceea ce poate crede majoritatea oamenilor singura cale pentru a obtine rezultate mai bune este relaxarea. E drept, poate local, poate imediat, poate duce la rezultate mai proaste. Dar a lucra intr-un sistem (local) care nu suporta deadline-uri incalcabile si penalizari este un lucru nedemn si care neaga conditia fluctuanta a omului obisnuit (si din cele mai multe puncte de vedere normal).

Iar timpul... Ceea ce nu prea se stie este ca timpul este flexibil. Si, in functie de posibilitatile noastre, timpul poate fi foarte lung. Este o idee greu de descris si de fapt depinde de perceptia noastra asupra timpului. Perceptie care duce la o stare diferita. Cand timpul pare lung, suntem mai relaxati. Iar cand suntem mai relaxati lucram mai bine. Si mai repede. Si timpul care ramane e mai mult. Si timpul pare, in general, mai lung. Este un cerc vicios. Si ca orice cerc vicios care contine si starea proprie, controlul lui se poate face doar prin controlul sinelui (si CR - repet, nedocumentat inca). Cum se face asta e greu de spus. Si nici mie nu imi reuseste intotdeauna. Si voi discuta despre asta alta data.

Lighten up now.

Egocentric

[prietenii stiu de ce]

Egocentrism nu inseamna egoism. Si nici invers. Am fost insa acuzat de ambele. Pentru a observa diferentele subtile pe care le releva si explicatiile din dictionar, putem vizita http://dexonline.ro/search.php?cuv=egoism si http://dexonline.ro/search.php?cuv=egocentrism


[acesta poate fi considerat un draft. este destul de neglijent si nu foarte coerent scris. sper ca veti intelege, totusi, care e ideea.]


Recunosc, sunt (sau imi dau silinta sa fiu) egocentrist. Din pacate, lumea a uitat in ultimul timp sa fie egocentrista. Da stiu, probabil veti zice ca toti sunt egocentristi. Dar este, din pacate, atat de gresit. Sa nu uitam, egocentristul se gandeste la interesele, si la sentimentele lui, si la nimic altceva.

In lumea moderna oamenii sunt egoisti. De fapt, nici macar. Pentru ca ei nesocotesc interesele altora. Dar nesocotesc aproape la fel de bine si interesele lor. In lumea moderna adevarul este ca (si sistemul il ajuta pe om sa, pentru ca sistemul este singurul element cu adevarat egoist, de fapt) omul uita de sine. Stiu ca este un cliseu vechi ceea ce am produs aici, dar o problema cat se poate de reala: oamenii justifica orice greseala si indispozitie prin faptul ca au avut o zi proasta la serviciu, nu au timp pentru ca au de lucru in weekend sa termina proiectul pentru la serviciu, iar cand se imbolnavesc pentru ca organismul nu mai rezista dar orice semnal de alarma este desconsiderat, continua sa bage in ei mai multe vitamine si energizante pentru ca i-ar da afara daca si-ar lua vacanta o saptamana doar ca sa se relaxeze.

In prezent pentru majoritatea oamenilor nu mai exista interesele personale. Exista doar proiecte la servici. Sau exista doar temele de la scoala. (Sau ambele). Si orice bucatica de timp liber si-o ocupa cu ceva care nu-i elibereaza intr-adevar. Iar faptul ca avem un partener de viata poate sa nu insemne nimic atunci cand singurul rost pentru care vrem sa il avem este de dragul da a avea un partener, orice partener.

Si omul nu-si mai tine energia in el insusi, pentru el insusi. Ci o vinde (chiar daca pe gratis) sistemului. Omul isi exporta energia lucrurilor din jurul lui, nu numai dispozitivelor, dar unor activitati care nu-i dau inapoi nimic din aceasta energie, unor concepte ale caror idei nu le impartaseste cu adevarat.

Si nu mai au timpul, si nu mai vad rostul, si nu mai isi amintesc ca trebuie sa se regaseasca.

Egocentristul adevarat isi vede interesele sale. Care pot sa fie sa castige bani, dar fara sa uite de interesul sau de a fi sanatos. Si care pot sa fie sa munceasca, dar fara sa uite de interesul sau de a fi liber. Egocentristul adevarat se gandeste la interesele care chiar sunt ale lui, si nu uita ca el trebuie sa castige bani si sa traiasca bine, nu sa termine un proiect la care a fost pus sa munceasca pentru simplul motiv de a fi exploatat.

Mai ales, egocentristul adevarat nu da nimanui energia sa. Si nu vinde nimanui sentimentele sale. El isi foloseste energia numai pentru el insusi, si astfel energia se intoarce la el. Si atunci cand da altcuiva din energia sa, nu uita sa o ceara inapoi (bineinteles, poate sub alta forma), sau chiar sa o ia inapoi daca situatia o cere.
Pentru ca avem nevoie de energia noastra in noi, pentru a exista. Si organismul are nevoie de aceasta energie pentru a functiona (cum trebuie). Altfel el moare, si noi nu mai suntem acolo pentru el.

Egocentristul adevarat se gandeste cand primeste o sarcina: ar fi intr-adevar mai liber daca ar accepta-o pentru beneficiile pe care le ofera? Ar fi intr-adevar in favoarea intereselor lui adevarate (notiune greu de definit, vom mai reveni in viitor) sa o accepte. Si egocentristul se gandeste nu la banii pe care ii primeste, pentru ca ei nu sunt parte din el, si nu la lucrurile pe care le-ar putea aduce, ci se gandeste la el insusi, si nu uita sa faca asta cand face o alegere. Mai ales, egocentristul are puterea sa aleaga intotdeauna pentru el si sa refuze ceea ce nu il serveste, pentru ca interesele sale sun mai presus de orice. Nu?

Si da, indraznesc sa spun ca e bine sa fii egocentrist si incerc din rasputeri sa fiu unul adevarat. Pentru ca siu eu in ultima vreme m-am pierdut, si acum incerc sa ma regasec. Si eu am inceput sa-mi investesc energia in ceva care nu era neaparat in folosul meu, si regret asta pentru ca organismul meu a pierdut din energia pe care obisnuiam sa i-o ofer inainte.

E bine sa fii egocentrist pentru ca este singurul mod in care poti supravietui. Nu numai fizic. Dar si spiritual.

Iar cine imi spune ca spiritul nu mai are un loc in aceasta lume, inseamna ca a murit deja. Asa cum multi au facut-o.

Select

[poate va parea din acest post ca sunt prea radical. nu trebuie sa fiu inteles gresit]

Recunosc. Sunt exclusivist. Poate unii pot considera asta condamnabil si unii chiar ma condamna. Dar parerea lor s-ar putea sa nu mai intereseza. Am dreptul sa-mi selectez oamenii. Pe toti.

Pentru ca oamenii nu sunt toti la fel. Sunt oameni care trebuie sa existe pentru mine, altii care nu (sa nu se inteleaga gresit, pentru ceilalti le dau tot dreptul sa exista, ca doar nu sunt rasist). Sunt oameni e bine sa vorbesti, sunt oameni cu care nu. Sunt oameni cu care e bine sa te incurci, si oameni cu care n-ar fi bine sa interactionezi. Sunt oameni cu care e bine sa fii prieten, dar exista si oameni cu care e indicat sa nu ai relatii asa apropiate.

Pentru ca oamenii sunt diferiti. Pe de o parte sunt oameni cu care te intelegi si oameni cu care nu te intelegi prea bine, cu care nu te simti bine. In mod natural cu acestia vei incerca sa nu interactionezi. Dar exista si oameni cu care te simti bine si totusi... uneori fac chestii. Uneori te lovesc (chiar neintentionat), uneori fac tampenii. Sau, uneori, pur si simplu realizezi ca nu constientizeaza increderea pe care le-o oferi si ti-o tradeza in principal pentru ca nu se feresc sa faca asta, nestiind cat de rau este sa faca asta in viziunea ta.

Pentru ca in fond este vorba de incredere. Este vorba de oameni in care ai incredere si oameni in care nu ai. Si cand ai senzatia (sau este evident ca asa este) ca cineva ti-a inselat asteptarile, nu este pentru ca el e rau sau a vrut sa-ti faca rau (nu intotdeauna, uneori este din cauza asta), ci pentru ca asteptarile tale nu au fost acordate cu realitatea, este pentru ca ai crezut in el ca va actiona altfel (i.e. mai bine) este pentru ca i-ai acordat o cantitate necorespunzatoare, i.e. prea mare, de incredere.

Bineinteles, nu pretind ca increderea poate fi masurata, cuantificata, dar este incontestabil ca unor persoane le acordam mai multa incredere decat altora. Cand gradul de incredere asociat este foarte apropiat, nu putem sti cui acordam mai multa incredere, pentru ca depinde mult de caz, de situatie. De cheful si dispozitia fiecaruia. Dar se poate face o alta aranjare, care de cele mai multe ori e suficient de secure, un alt mod de lucru: gruparea. Grupuri de oameni. Cei mai importanti, unii mai putin importanti (dar inca foarte), unii doar relevanti, si ceilalti.

Stiu, sunt exclusivist. Sunt incorect. Nu sunt impartial si pentru mine unii oameni sunt mai egali decat altii. Stiu, stiu.

Si totusi, cand vine un om pe care il cunosti bine de cinci ani si he has naver failed you, ii acorzi mai mult decat oricui care vine cu un plan logic si rational corect. Pentru increderea in oameni se castiga, se pierde si de aceea avem dreptul, totusi, sa o cuantificam, intr-o anumita masura. Si avem dreptul sa selectam oamenii dupa ea. Si sa ii ignoram pe ceilalti. Si dupa alte criterii, dar care nu vor fi discutate acum.

[Nu ma condamnati totusi. Nu aveti chiar de ce.]

Devicing

Sau device-ing.
(dispozitiv-are)


In ultimul timp au fost achizitionate destul de multe dispozitive. Inca din primavara, incepand cu un nou dispozitiv de calcul pentru acasa, chiar la sfarsitul iernii, apoi un dispozitiv de redare cumparat la un pret semnificativ mai mare decat media, pentru marca in speranta unei calitati mai mari, mai tarziu, la sfarsitul verii, un nou dispozitiv de comunicatie cu capabilitati de organizare si planificare, capabilitati carora le simteam din ce in ce mai mult lipsa la vechiul. Mai mult timp de la inceperea scolii pana de curand cand temele au inceput sa imi ocupe un procent prea mare din capacitatea de procesare, m-am gandit mult la achizitionarea unui dispozitiv de calcul mobil, fie 3 kg si ecran mare la un pret mai mare, fie pentru vreo 60%, un dispozitiv smecher si usor dar cu ecran mic si putin puternic. Cate intrebari... dar acum cu temele toate aceste intrebari au disparut, sau mai bine zis au fost suprascrise.

Dar nu despre asta vroiam sa fie vorba.

Este vorba: acum folosesc atatea dispozitive si au existat ganduri pentru altele, chiar si mai scumpe. Nu-mi pun intrebarea daca este nevoie de toate acestea (aici poate fi plasata si alta discutie: de ce device-uri diferite, cand acum se folosesc dispozitive care reunesc multe functii, dar sa zicem ca la acest moment al istoriei mi s-a parut semnificativ mai eficient economic), dar imi pun problema influentei existentei dispozitivelor asupra, nu am gasit un cuvant mai bun, spiritului. Asupra luciditatii mele. Asupra claritatii mintii si gandirii mele.

Pentru ca se stie (desi cei mai multi nu isi dau seama) ca aceste dispozitive (si nu vreau sa intru in metafizic, sau sa par snob, sau sa para ca scoala in sfarsit got to me) asa cum isi trag energie electrica din reteaua electrica sau din acumulatori, la fel ele folosesc, au un drain de energie spirituala, acea energie pe care cand avem chef sa facem tema si totul merge bine o avem, iar cand nu ne pasa ca vom avea o intarziere de 15 zile desi nu suntem chiar de acord cu ceea ce facem noi insine, nu o mai avem.

Si cu cat avem mai multe dipozitive (e vorba de dispozitivele computer-like aici, nu un ceas analogic de exemplu, ci tot ce este asa zis inteligent, colorat si cu meniuri) cu atat ne simtim mai pierduti, mai ametiti, mai fara un scop si cu o nevoie mai mare de a adopta mai multe dispozitive, nevoie aparuta dintr-un instinct de a ne nulifica si mai mult, de a baga mai adanc capul in nisipul car ne face rau, dar cu cat ne bagam mai mult cu atat uitam mai usor de lucrul in care ne-am bagat.

Si astfel: cum facem sa utilizam aceste dispozitive, pentru ca totusi avem nevoie de utilitatea pe care o ofera, dar sa nu ne prindem in mrejele lor, sa nu ne pierdem din cauza lor, sa ne pastram personalitatea; si cand mergem in metrou si mai sunt inca 10 persoane cu castile in urechi si jucandu-se la mobil, noi sa stim inca cine suntem si cand iesim afara in soare sa ii simtim caldura si sa nu ramanem prinsi (sclavi) in memoria flash a dispozitivelor.

RSR (RST) !

Resurrection.

O problema de liniste si calm. De regasire.

Sunt unii membri ai theTop care spun ca nu mi-am pierdut niciodata stilul. Altii spun ca atunci cand m-au cunoscut m-au vazut ca un tip foarte stilat; dar acum eu simt ca mi-am pierdut mult din stil. Oare care e adevarul? Presupun ca e nevoie de o perioada de introspectie.

*
**

In experienta ultimelor trei luni am invatat mult despre compromisuri. Am zis ca atat timp cat unele criterii sunt indeplinite, la altele pot sa renunt. Dar nu, nu pot. Cel putin nu la acele criterii. Am zis odata ca in loc de perfectiune pe o anumita linie, putem alege perfectiunea in compromis. Dar nu, nu am putut. Perfectiunea in compromis este ceva nefericit. Care duce la nefericire. Care anuleaza tot ceea cee bun din cauza a ceea ce e rau.

Dar stim ca perfectiunea nu exista. Ce facem atunci?

Un membru al theTop spune ca ceea ce trebuie sa facem se cheama negociere; evolutie. Dar aceste lucruri care reprezinta _problema_ nu pot fi negociate, fiind fundamentale, structural caracteristice celuilalt. Negocierea nu este posibila. Evolutia nu poate fi pozitiva. Si atunci sistemele de protectie spun ca orice continuare a compromisului inseamna, timp-economic si computational-economic, pierdere.

Dar o alta problema ramane: daca orice am face vom ajunge tot la un compromis considerat nefericit? Mai mult, "considerat nefericit" este tot o evaluare facuta interior si majoritar rational, deci, most likely, subject to change. Dar totusi rezultatul evaluarii nu a putut fi schimbat timp de trei luni, desi s-au dat lupte interioare considerabile. Astfel trebuie sa stim care sunt criteriile acelea esentiale.

Stiu, exista deja o lista de criterii. Este scrisa pe suport de celuloza. Dar recunosc ca am facut, si pot face compromisuri legat de _anumite_ criterii. Care sunt deci acele criterii esentiale? (aceasta intrebare de selectie in interiorul altei selectii imi aminteste de nu neaparat eterna dar totusi frecventa dilema a selectarii membrilor subTop si relPpl).

Exista intotdeauna criteriul unu. Criteriul UNU. Care recunosc, l-am cam compromis in ultimele trei luni. Dar intotdeauna am stiut ca satisfacerea criteriului unu, desi esentiala (ah, nu puteam sa-mi amintesc asta acum trei luni?? Dar na, avem nevoie de activitate din cand in cand. Si recunosc, nu am crezut ca se va ajunge aici. A inceput standard. S-a desfasurat standard. Singura problema a fost ca a mers bine. Pana cand mi-am dat seama ca avem o problema de standarde pe care am ignorat-o. De altfel, toata lumea (theTop, ceilalti nu exista ca opinie) se asteptau la asta. La rezolvarea problemei de standarde, de criterii si de compatibilitate, in fond, pentru ca despre asta e vorba.), totusi aceasta nu aduce nimic. Pentru ca mai exista cel putin un criteriu esential.

Si asa ajungem la crearea criteriului doi. La un moment dat am crezut ca un posibil criteriu doi ar putea fi legat de anumite lucruri mici si inutile in interactia directa, de acele lucruri pe care unul le face in cursul interactiei directe si, uneori, primare, pentru a accesa si ranforsa prin asta (ca la neuroni) sentimentele celuilalt. Dar am ajuns la concluzia ca la acest criteriu se poate, in anumite cazuri, renunta. In plus, este inclus in noul criteriu doi.

Acest nou criteriu doi (daca va ramane asa, pentru ca everything is subject to change, chiar daca unii contesta asta) este legat de acea notiune amintita la inceput, acea notiune vaga, greau de definit si aproape imposibil de specificat complet, si totusi baza si caracteristica definitorie pentru orice persoana care exista.

Stil. Unii probabil il numesc caracter, dar mi se pare neclar, incomplet si suficient de depasit. Stilul este ceva caracteristic oricarei persoane (cineva imi zice in casca: stilul e omul insusi, dar nu mai stiu precis cine a zis asta). E drept, in terminologia si conversatiile superioare, exista stilul zero. Exista persoane care nu au stil; nestilate. Din nou greu de definit ce inseamna stil zero. Dar stil zero inseamna inferior. Si asta am gresit la ultima _alegere_ pe care am facut-o, acum trei luni.

Deci nu stil zero. Dar nu acesta este criteriul doi. Pentru ca nu poate fi. Pentru ca stilul, ca si criteriul UNU de altfel, aduce problemele eterne de compatibilitate. Si deci de caracterizare, cumva. De gasire a atributelor componente, de categorisire, de integrare a componentelor in intreg, armonie, etc.

Intrucat problema stilului a fost atacata (reatacata) in profunzime doar foarte recent, complexitatea si amploarea ei imi sunt inca necunoscute.

*
**

Si va fi multa munca. De introspectie. Poate, de auto modificare.

Si apoi, de identificare, selectare, si, iar si iar, _alegere_

Zero

Drept. Poate un laborator de RC la care nu sunt atent nu este un moment bun pentru un inceput. Dar oricum, orice inceput e greu.

Zero: acesta nu este un blog. Nu vreau eu sa fie un blog, indiferent ca este publicat aici sau nu. Poate din cauza cliseelor: blog is lame. It is. Acesta trebuie sa fie altceva. Poate numai pentru mine. O alternativa la zeci de pagini de hartie. O optimizare. Dar nimic mai mult.

Si am zis ca 'pogl' ar fi un nume dragut. O anagramare draguta.

In viitor, un template mai bun. O portare pe site. Un succes viitor.