A touch of steak, music and subway

A.

Ma uit pe fereastra si vad ca e senin afara si soare. Trebuie ca e al naibii de frig pentru tocmai a scazut drastic temperatura. Dar e cer albastru. E liniste, dar in minte imi canta Queen, pentru ca asta am ascultat toata dimineata.

E pranz, ora 14 plus, o ora obisnuita de masa, mai ales in timpul scolii. E drept, azi e duminica. Ai mei sunt plecati, asa ca mi-am facut singur o friptura la gratar si am incalzit niste cartofi fierti de mama mai demult.

Mananc acum. Incepand de deasupra liniei blocurilor si mergand in jos spre orizont sunt nori mari, albi, pufosi. Se misca, dar nu foarte repede. Se relfecta in cladirea de sticla de pe Calea Victoriei. Ma gandesc ca norii acestia s-ar putea sa aduca ploaie. Sau doar sa vina mai aproape si sa acopere cerul senin.

Am facut multe lucruri in dimineata asta de duminica. Am organizat tot felul de chestii prin calculator. Si a fost obositor, dar acum stiu ca nu va mai trebui sa am grija lor pentru mult timp de acum incolo, pentru unele doar saptamani, dar pentru unele chiar luni sau un an doi. Si nu pot zice ca nu mai am nimic de facut, nimic pending, dar nu sunt inca sub presiunea nici unei sarcini. Pot foarte bine dupa masa sa nu fac nimic, sa ma odihnesc.

Mananc incet. Nu e nici o graba. Cate o bucata de friptura, niste cartofi. Mai musc dintr-un castravete murat de anul trecut. Mai beau dintr-un pahar de must, de anul asta. Ma gandesc ca dupa masa as putea sa citesc revista cu programul de televizor, pentru ca pe cea de saptamana aceasta n-am citit-o inca. Nu mi-e caracteristic sa fac asta, dar e o activitate care nu ma solicita intelectual, si ajuta la siesta.

Cerul acesta albastru si clar si rece imi da liniste. O pasare trece lenesa dintr-o parte in alta a dreptunghiului de lume exterioara pe care il vad prin fereastra inchisa bine, ca sa nu-mi fie frig. Poate ca nu e lenesa, poate e vant afara si zboara impotriva vantului. N-as putea spune. Mai trece si cate un porumbel alb din grupul care sta (si este crescut acolo, pentru ca sunt porumbei de rasa) pe acoperisul blocului de vizavi, acoperis pe care nu-l vad acum, pentru ca blocul de vizavi este mult mai mic decat al meu.

Ma gandesc ce-o sa fac dupa-masa. Poate mai lucrez ceva, poate ies, daca nu ploua.Oricum e foarte frig, asa ca nu stiu. Trebuie sa vine si ai mei. O sa ma mai gandesc.

Dar acum totul e asa linistit si calm. In calorifere se aude un clipocit de apa de la incercarile sistemului de incalzire. Sun obosit si totusi multumit ca am facut azi atatea lucruri din toate cate sunt de facut. Sunt fericit pentru ziua de ieri, cand m-am intalnit cu cineva care mi-e drag si cand am reusit sa creez ceva cu adevarat frumos. Si e pace...



B.

E vineri. E foarte de dimineata, in jur de ora 8.30 - 9.00. Poate n-as fi atat de somnoros, dar vremea de afara e foarte favorabila somnului.

Metroul alearga, in urechi imi rasuna unul din albumele vechi de la Ayreon, care imi plac atat de mult. Tin ochii inchisi, pentru ca mi-e somn. Nu ma tin de bare, pentru ca sunt murdare si sunt in stare sa-mi tin si singur echilibrul. Sunt oameni in jur care stiu ca din cand in cand se uita la mine, dar nu-mi pasa.

Sunt obosit dupa ziua precedenta cand am lucrat destul de mult la tot felul de prostii, dar totul e ok si nu ma apasa nimic. Va fi o zi lejera azi. Am si laptopul ca sa transfer de la colegi poze cu tipe si ca sa mai lucrez o idee la site.

Metroul alearga. In curand ajung la Eroilor. N-am mers decat o statie, dar a parut foarte lunga. Inca tin ochii inchisi, astept pana cand trenul se va opri ca sa catadicsesc sa ii deschid. Pana atunci, totul curge, repede si calm...



C.

Sunt momente care sunt altfel decat celelalte. Momente cand chiar daca mai sunt lucruri de facut, presiunea nu exista pentru ca inca e foarte devreme pentru orice. Momente cand exista responsabilitate, dar totul merge bine si nu e nici o grija. Momente de pace si liniste, chiar in mijlocul lumii care foieste. Momente cand nici macar nu suntem fericiti, dar nu suntem nici tristi. Momente a caror existenta nici n-ar conta, dar ele exista totusi si sunt frumoase prin inutilitatea si linistea lor.

Sunt unii care prinsi in valtoarea zilelor identice nu vad, nu simt si nu-si amintesc momentele acestea. Si nu stiu ce pierd. Sau poate, unii, nici nu le au.

Sau poate doar nu asculta muzica potrivita.

Organization

Organizare, nu organizatie.

[I am back]

Am fost acuzat in ultimul timp, de nenumarate ori (e drept, din partea unei multimi reduse de persoane), de faptul ca ma ocup [prea mult, dar orice mai mult decat deloc ar fi prea mult] de organizare. De organizarea datelor mele, a muzici, a lucrurilor din camera etc etc.

Bineinteles, pentru unii ceea ce spun aici este evident. Pentru altii poate nu e.

Pentru ca cel mai multi dintre noi (dintre voi mai ales), chiar si eu in atatea directii si de-atatea ori, traim intr-un haos de nedescris. Pe de o parte stiu ca haosul nu-l pot rupe singur, sau nu se poate rupe oricum. Si totusi vreau sa cresc cantitatea de ordine, vreau sa modific entropia macar a universului meu, daca nu si a altora.

Nu mai trebuie sa numar sau sa descriu exemplele de oameni care traiesc in haos. Ma refer impreuna la haosul din echipamentele lor digitale, de pe capacitatile lor de stocare si, pentru partea feminina (nu este o incercare de insulta, no offence) din gentile lor. La genti nu e nevoie sa ma mai refer. Dar sunt oameni care au pe desktop toate fisierele pe care le-au luat de pe net in ultima luna, sau toate fisirele la care au lucrat in ultimii 2 ani (facand parte evident din proiecte diferite). In cazurile mai bune, totul este aruncat intr-un director sau, intr-un caz nu neaparat mai bun, intr-o structura de directoare dintre care mai multe au numele lor urmat de diverse numere iar celelalte au nume concrete ca 'salvari', 'proiecte', 'articole', etc.

In orice exemplu de mai sus a gasi un anumit lucru bazat numai pe proprietatile pe care ar trebui sa le aiba (in sensul ca persoana nu tine minte cu exactitate unde sa gaseasca lucrul respectiv) este ceva la limita imposibilului. Google desktop si serviciile de indexare nu ajuta daca nu stii numele si mai ales daca tot ce stii e ca 'era ceva in genul....'. A nu sterge din greseala fisierele (fara a le mai pune in recycle bin) este comparabil de dificil.

As vrea sa-i invat. As vrea sa le spun cum sa faca. Cum sa gaseasca o solutie. Dar din pacate am senzatia ca a fi organizat este o proprietate (faptul de a fi calitate sau defect se schimba imprevizibil in functie de situatie, e o discutie mai lunga aici) intrinseca individului, pe care o are de la nastere la moarte, sau aproape.

Cum sa-i spun omului sa claseze lucrurile, sa le aranjeze, sa le grupeze dupa scopul pe care il au ele, dupa viitorul lor, nu dupa originea lor, adica dupa ceva care oricum face parte din trecut. Cum sa-i spun omului sa dea nume care au sens. Cum sa-i spun omului ca are sens sa dea lucrurilor un nume care inseamna, mai mult, care va insemna ceva pentru ei.

Cei care sunt ca mine ma vor intelege si vor fi de acord. Din pacate asta nu-i ajuta foarte mult pe ceilalti.

Cum sa schimbam lumea?