Truth, policy of

Adevarul nu este dincolo de noi, dar noi vrem ca el sa para asa.

In ultimul timp... si de fapt nu numai in ultimul timp, ci incepand cu mult mult timp in urma, a trebuit sa decid asupra adevarului.

La inceput a trebuit sa decid ce sa spun parintilor. Apoi colegilor de la scoala. Ulterior, am ajuns sa fiu pus in fata deciziei daca sa spun adevarul unor persoane foarte apropiate de mine, cu care impartasisem sentimente si momente placute.

Am descoperit astfel diverse adevaruri care, cu oricata buna-credinta si oricata buna intentie ar fi spuse, aduc asupra celui care le spune ura, uneori temporara, uneori eterna, a celui care le asculta si care este, de cele mai multe ori, cel la care se refera.

Si aceste adevaruri nu conteaza ca sunt adevarate. Nu conteaza ca sunt lucruri care poate nu se pot schimba niciodata, lucruri care sunt implacabile, lucruri pe care, oricum, le stiu toti ceilalti. Conteaza sa nu fie spuse. Niciodata. Iar cand sunt spuse unei a treia persoane, sunt spuse in soapta si cu caracter de barfa. Iar cand sunt spuse direct, lucruri foarte neplacute, stanjenitoare si triste se intampla.

Este vorba de adevaruri intr-adevar neplacute, care totusi sunt lucruri care, asa cum am spus mai sus, sunt adevarate. Dar nu conteaza, ele nu trebuie spuse.

Mai mult, ele nu trebuie nici implicate. Trebuie ca toata lumea sa actioneze, si sa se poarte, ca si cum aceste adevaruri nu ar exista, sau macar nu le-ar cunoaste nimeni.

Si pana acum eu eram impotriva acestui lucru. Eram pentru adevar.

Am gresit.



In primul rand, ca si mai toate lucrurile, adevarul este o chestie cat se poate de relativa. De multe ori este partial subiectiva. Mai mult, si mai important, adevarul poate fi spus in multe moduri.

Dar important este ca genul de adevaruri despre care spuneam sunt triste. Sunt lucrurile acela, implacabile cum ziceam, care intristeaza oamenii. Ele sunt adevarate, dar triste, si nimeni nu vrea sa-si aminteasca de ele.

Nu e vorba aici de spus. Este vorba de constientizare. Oamenii stiu adevarul, dar incearca sa nu se gandeasca la el, incearca sa nu gandeasca prin prisma lui care ii intristeaza perspectiva asupra realitatii, incearca sa-l ignore ca si cum nu ar exista.

Astfel ca trebuie recunoscut ca lumea este mai fericita fara aceste adevaruri. Sau cand aceste adevaruri nu sunt spuse, si nu sunt implicate. Si sunt ingropate pentru totdeauna, cu tot cu calitatea lor de lucru adevarat.

Si cum misiunea noastra pe lume este de a face oamenii fericiti, nu vom spune aceste adevaruri. Mai mult, vom crea iluzii. Lucruri neadevarate care fac oamenii mult mai fericiti decat simplul, plictisitorul si, de atatea ori, tristul adevar.

Astfel a crea iluzii (exista si cuvantul 'a insela' pentru asta) trebuie recunoscut ca fiind un lucru... bun (calitatea de a fi bun sau rau este discutabila si poate va fi discutata separat). Un om care traieste intr-o iluzie este fericit. Problema este ca daca iluzia se destrama, dezastrul este mai mare decat daca ar fi stiut, daca ar fi constientizat de la inceput adevarul. De aceea e nevoie de multa munca, de mult efort, pentru a pastra iluziile celor din jurul nostru, pentru ca ei sa fie fericiti. Vor fi mai fericiti asa. Si poate unii mor si nu vor sti niciodata, dar vor muri fericiti si, desi s-au sacrificat inestimabil pentru asta, cei din jur isi vor fi indeplinit misiunea.



Oamenii merita o lume frumoasa. Oamenii merita sa traiasca o viata mai fericita decat le poate oferi planeta aceasta. De aceea ei trebuie sa se ajute intre ei. Ei trebuie sa-si zambeasca unii altora in ciuda a orice se intampla. Trebuie sa se convinga reciproc ca sunt frumosi, capabili, si vor avea o viata frumoasa asa cum au visat. Si atunci vor fi mai fericiti. Si viata lor va fi mai buna. Si asta e bine.

Adevarul nu trebuie spus niciodata. Pentru ca oamenii merita mai mult decat atat.